Psihologii susțin faptul că este necesar să învățăm să ne detașăm și să ne relaxăm după o zi încărcată de activități. Pentru că nu reușim să facem asta, ajungem să ne suprasolicităm emoțional, generând astfel starea de burnout.
„Mintea noastră este ca un computer. Tu lucrezi într-un anumit program și te întrebi de ce merge așa de greu? Pentru că ai deschise alte programe în spate și care îți iau din resurse, îți iau din memorie, și atunci nu îți mai rămâne suficient pentru programul în care lucrezi tu” susține psihologul Nușa Bugeac.
Pentru a ne putea detașa de toate aceste probleme este necesar să învățăm să le recunoaștem și să încercăm să le conștientizăm. Apoi, gestionarea lor va fi mult mai eficientă.
„Când avem astfel de programe de suferință deschise, nici nu le conștientizăm, evident că dacă nu avem resurse funcționăm la capacitate minimă. Evident că ești epuizat și ajungi la burnout. De fapt asta înseamnă burnout-ul, nu te întorci spre tine să vezi și să conștientizezi ce e important pentru tine” mai spune psihologul Nușa Bugeac.













