În lipsa unor probleme ale coloanei vertebrale, cea mai comună cauză a durerilor de spate este postura incorectă. Astfel, trebuie să avem grijă cum stăm pe scaun, la birou sau atunci când mâncăm, pentru a avea grijă de sănătatea coloanei vertebrale.
„Cel mai frecvent și de la vârste din ce în ce mai tinere ne doare spatele din cauza unei posturi incorecte. Până să ajungem la patologie, postura incorectă în viața de zi cu zi, la birou sau la televizor, drumurile lungi, favorizează durerile de spate. Ele pot să apară la nivel cervical, în regiunea gâtului, la nivel lombar, pot să meargă pe membrele superioare, pe membrele, inferioare” a explicat, la „Doctor Medika”, dr. Nicoleta Dumitru, medic specialist medicină internă.
Durerea schimbă calitatea vieții
Foarte mulți oameni trăiesc cu această permanentă durere de spate, modificându-și astfel calitatea vieții. Tot ceea ce trebuie să facă pentru a scăpa de durere este să-și modifice postura.
„La un moment dat, din cauza unui disconfort cronic, cu care ne-am obișnuit o stare generală proastă, influențată de această durere. Postura este una dintre principalele cauze de dureri de spate” a explicat dr. Nicoleta Dumitru, medic specialist medicină internă.
Automedicația nu ajută
Pentru a scăpa de disconfortul creat de durerea de spate, mulți oameni apelează la automedicație. Aceștia își administrează medicamente inflamatorii în speranța că vor putea scăpa sau măcar ameliora senzația de durere.
„De multe ori pacienții atunci când ajung cu diverse probleme la coloană, spun că au experimentat durerea cu mulți ani înainte de ajunge la medic. Și că au luat un antiinflamator, un paracetamol, un ibuprofen și au sperat că în felul acesta, cedând pentru o perioadă de timp au crezut că vor scăpa de cauza durerii” a mai spus dr. Nicoleta Dumitru, medic specialist medicină internă.