Prezent în cadrul emisiunii „Sistemul Medikal”, președintele Comisiei de Sănătate și Familie din Camera Deputaților, Alexandru Rogobete a vorbit despre finanțarea sistemului medical din România. În opinia acestuia, sănătatea românească are nevoie de mai multe fonduri.
În opinia lui Alexandru Rogobete este necesar să fie schimbat modul de finanțare al serviciilor medicale, astfel încât să fie prezentate corect costurile acestui tip de servicii.
„Noi am investit foarte mult, însă dacă nu schimbăm modul de finanțare al serviciilor medicale, pentru că atât spitalele cât și cabinetele de medicină de familie nu mai sunt sustenabile, mare lucru nu o se întâmple.Noi nu plătim prețul real al serviciului cumulat cu costurile indirecte, personalul, medicamentele…infrastructura în general. Și astfel apar aceste găuri negre în sistemul de sănătate care, pe nedrept, nu reflectă realitatea” susține Alexandru Rogobete, președintele Comisiei de Sănătate și Familie din Camera Deputaților.
Sistemul medical este subfinanțat
În ciuda tuturor investițiilor care s-au făcut în ultimii ani, acest progres din punct de vedere al infrastructuri nu este resimțit de pacienți, din cauza lipsei banilor. Tot lipsa banilor face imposibilă angajarea de forță de muncă în spitale.
„Avem, de exemplu, secții ATI mult mai bine dotate decât cele din Occident, doar că pacientul nu simte acest confort, și principala cauză este subfinanțarea sistemului. Sistemul fiind subfinanțat automat există lipsuri în privința achiziției de medicamente, aparatură și așa mai departe. Există o lipsă de personal. Lipsa de personal din sistemul de sănătate nu are legătură cu lipsa resursei umane, finanțarea este o cauză. Nu-i poți angaja pentru că nu ai cum să-i plătești” mai spune asist. univ. dr. Alexandru Rogobete.