VIDEO Totul despre boala „curcubeu”. Afecțiunea provoacă femeilor infertilitate

Infertilitatea în cazul femeilor poate avea drept cauze anumite afecțiuni. Una dintre acestea este endometrioza sau boala „curcubeu”. Această denumire este dată de literatura de specialitate din cauza faptului că afecțiunea este foarte greu de diagnosticat, iar simptomele ei sunt confundate, de foarte multe ori, cu cele similare altor boli.

„Această afecțiune se mai numește și boala curcubeu. Pentru că sunt manifestări nespecifice și oarecum discordante. Sunt paciente care se adresează medicului într-un stadiu avansat, iar simptomatologia cate să fie prea puțin prezentă. Iar pe de altă parte pot fi manifestări zgomotoase, dar boala să fie într-un stadiu incipient” spune dr. Cristina Vladu, medic primar obstetrică gincologie Spitalul Regina Maria Băneasa, invitată în studioul emisiunii „Doctor Medika”.

Cum ajung pacientele la medic?

În lipsa unor simptome clare, multe paciente ignoră mersul la medic. Ele ajung însă la specialist în momentul în care își dau seama că deși încearcă să devină mame, nu pot obține sarcina dorită.

„Pacientele cu stadiu avansat de boală se adresează medicului atunci când întâmpină probleme și în mod deosebit pe partea de fertilitate. Din păcate este o boală destul de invalidantă” mai spune dr. Cristina Vladu, medic primar obstetrică gincologie Spitalul Regina Maria Băneasa, invitată în studioul emisiunii „Doctor Medika”.

Categorii: Exclusiv, Știri la zi, Video
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea