VIDEO Vrei să-l înțelegi mai bine? Acceptă sprijinul comunităților de parenting

A fi părinte este o responsabilitate imensă pentru oamenii care își doresc să aibă acest statut. Creșterea copiilor implică mult efort și, uneori, chiar și greșeli. Pentru a învăța mai bine din aceste greșeli este important ca adulții să fie alături de oameni ca ei. Astfel, au fost înființate comunități de parenting, așa cum este „Părinți pe sârmă”, coodonată de Adina Giurgea. Despre importanța comunităților de parenting și sprijinul real pe care-l oferă, Adina Giurgea a vorbit la Medika TV.

„Toți avem impresia că avem nevoie de mult de informații. Avem impresia că dacă am citit 5 cărți și am discuta cu mai mulți specialiști cred că totul e perfect. După care unii își dau seama că oricâtă informație ar primi, mai mult învață din experiențele celorlalți reale, decât din partea de specialiști” susține Adina Giurgea, creatoarea comunității „Părinți pe sârmă”,invitată în cadrul emisiunii „Ne facem mari”.

Experiențele personale pot conta, uneori, la fel de mult ca sfaturile oferite de un specialist în parenting. Este important să fim în conexiune cu aceștia, dar la fel de importante sunt și legăturile create în cadrul comunităților de parenting.

„E bine că există specialiști care ne pot ajuta și pe care putem conta, e necesar să îi ascultăm și să fim alături de ei. Dar, din povești te regăsești altfel și simți mesajul că nu ești singur, că nu e totul perfect, că nu am ascultat de toți specialiștii pentru că nu am știut și totuși am răzbit și e bine acum totul” mai spune Adina Giurgea, creatoarea comunității „Părinți pe sârmă”,invitată în cadrul emisiunii „Ne facem mari”.â

Categorii: Știri, Video
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea