La Cluj-Napoca se va construi un centru dedicat chirurgiei avansate mini-invazive cu 15 milioane de euro, potrivit unui anunț public al Consiliului Județean Cluj.
Noua unitate medicală își va desfășura activitatea în cadrul Ambulatoriului Integrat al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și se înscrie într-un plan investițional mai amplu, finanțat prin fonduri europene, în cadrul Programului „Sănătate”.
În valoare de 15 milioane de euro, acest contract de finanțare urmează să fie semnat în cel mai scurt timp, anunță oficialii Consiliului Județean Cluj.
„Am câştigat un proiect important, de 15,5 milioane de euro, care vizează extinderea şi modernizarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase de pe strada Moţilor din Cluj-Napoca, şi anume un centru integrat de chirurgie avansată minim-invazivă. Are termen de realizare de trei ani toată clădirea, plus modernizarea clădirii actuale” a precizat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Centrul va fi dotat cu trei săli de operație pentru specialitățile medicale ortopedie/dermatologie, chirurgie generală și ginecologie, precum și trei saloane pentru pacienți sau săli de tratament.
Consiliul Județean Ialomița declară că acest centru va fi unic în România.