Guvernul a aprobat joi Hotărârile de Guvern prin care Ministerul Finanţelor va transfera peste 2 miliarde de lei pentru plata unor arierate ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi Ministerului Afacerilor Externe.
”Guvernul a aprobat astăzi Hotărârile de Guvern prin care Ministerul Finanţelor va transfera peste 2 miliarde de lei pentru plata unor arierate ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi Ministerului Afacerilor Externe”, anunţă Ministerul Finanţelor.
Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate îi vor reveni aproape 2 miliarde de lei, dintre care 964 de milioane de lei vor fi alocate pentru decontarea medicamentelor cu şi fără contribuţie personală şi plata serviciilor medicale din spitale, scadente în luna decembrie. De asemenea, 1 miliard de lei va fi destinat decontării concediilor medicale. Astfel, operatorii economici care au plătit concediile medicale din fonduri proprii vor primi decontarea sumelor respective.
Către Ministerul Afacerilor Externe vor fi redistribuite 46 de milioane de lei, dintre care 26 milioane de lei pentru stingerea datoriilor rezultate din neplata cotizaţiilor de afiliere ale României la organizaţiile internaţionale.












