8 mai 2025 – Ziua Mondială a Crucii Roșii și Semilunii Roșii

Anual, pe 8 mai, este celebrată Ziua Mondială a Crucii Roșii și Semilunii Roșii. Prin această zi omagială sunt marcate principiile fundamentale care stau la baza celei mai importante mișcări umanitare din lume. Totodată, sunt celebrați și milioanele de voluntari care salvează vieți sub stindardul organizației.

Ziua de 8 mai nu este aleasă întâmplător, pentru că la această dată s-a născut Henry Dunant (1828-1910), elvețianul considerat fondatorul Mișcării Internaționale de Cruce Roșie. Totodată, Dunant este și primul laureat al Premiului Nobel pentru Pace.

De peste 160 de ani, moștenirea pe care el a lăsat-o este continuată de milioane de voluntari care activează în cadrul celor 191 de Societăți Naționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, răspândite pe tot globul.

Tema aleasă pentru evenimentele de anul acesta este „On the Side of Humanity” („De partea umanității”). Este un mesaj puternic transmis printr-o declarație comună a președintei Comitetului Internațional Crucii Roșii și președintei Federației Internaționale a Societăților de Cruce Roșie, Mirjana Spolijaric Egger și Kate Forbes. Cele două reprezentate al Crucii Roșii atrag atenția cu privire la atacurile asupra personalului umanitar și fac un apel comun pentru respectarea directivelor dreptului international.

În această Zi a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii, ne plângem colegii care au fost uciși în mod îngrozitor în timp ce încercau să salveze vieți. Moartea lor necesită mult mai mult decât cuvinte goale de indignare – necesită acțiune. Comunitatea internațională nu poate continua să privească în altă parte în timp ce regulile războiului sunt ignorate, iar lucrătorii umanitari sunt vizați în mod deliberat. Fiecare atac asupra unui lucrător umanitar este un atac asupra comunității pe care a servit-o și o trădare a legilor menite să protejeze civilii și să aline suferința în timpul conflictelor. Uciderea brutală a colegilor noștri de la Semiluna Roșie Palestiniană, în martie, a stârnit o revoltă globală. Dar povestea lor nu este izolată. Din Gaza până în Sudan, Ucraina și Republica Democrată Congo și nu numai, colegii noștri sunt ținta focurilor de armă în timp ce conduc ambulanțe, distribuie ajutoare și ajung în fața comunităților aflate în nevoie” potrivit declarației comune a celor două reprezentante ale Crucii Roșii.

Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie atrage atenția tuturor părților implicate în conflicte să respecte Convețiile de la Geneva, precum și alte norme de protecție dedicate lucrătorilor umanitari.

Categorii: Maratoanele Medika TV, Știri
Tags: , , , ,
Ți-ar putea plăcea