ÎPS PIMEN ÎȘI FĂCUSE PREGĂTIRILE DE ÎNMORMÂNTARE! Totul era aranjat, probase sicriul! Testament inedit, ce-și dorea părintele (VIDEO rar)

Plecarea la cele veșnice a ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a readus în atenție faptele ierarhului din timpul vieții și contribuția sa la apropierea credincioșilor de Biserică.

Născut în județul Buzău, în 25 august 1929, ÎPS Pimen a devenit un fiu al Bucovinei pe care a iubit-o și a purtat-o în suflet, la fel ca și valorile spirituale ale acestui colț de țară. ”Să fiu înmormântat în Bucovina pentru că aici mi-am trăit cei mai frumoși ani!” afirma ierarhul într-o declarație testamentară. De altfel, cu o abordare profund creștină, dar și cu umorul care îl caracteriza, ierarhul vorbea despre momentul acesta al trecerii în altă lume, cu liniște.

Un discurs susținut la Muzeul Bucovinei, la împlinirea vârstei de 90 de ani, dezvăluia harul cu care a fost binecuvântat înaltul prelat, dragostea pentru Bucovina și valorile ei, pe care a slujit-o zeci de ani.

Discursul este un testament exprimat prin viu grai, prin care ierarhul cerea ca, la slujba înmormântării, să se audă ”Balada” lui Ciprian Porumbescu.  ”Este istoria Bucovinei, arătând durerea şi câteva momente de nădejde, de bucurie” își explica, atunci, cererea, ÎPS Pimen.

Cu umorul specific unui intelectual, înaltul prelat povestește, în aceeași declarație, că, așa cum e obiceiul strămoșesc la români, și-a pregătit cele necesare înmormântării, explicând chiar că a ”probat” sicriul (VIDEO).

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes