Centrul de Transfuzie Sanguină va fi amenajat în Spitalul Filantropia

Două părți din Spitalul Filantropia vor trece în administrarea Ministerului Sănătății în vederea amenajării Centrului de Transfuzie Sanguină București și a Institutului Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie, conform unui proiect adoptat, miercuri, în unanimitate, de consilierii generali ai Capitalei.

Astfel, părțile respective din imobil vor trece din domeniul public al Municipiului București și administrarea Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Sănătății.

De asemenea, acestea vor fi declarate bunuri de interes public național.

În expunerea de motive, semnată de primarul general, Gabriela Firea, se arată că solicitarea a venit din partea Ministerului Sănătății. Potrivit raportului de specialitate, cererea ministerului se bazează pe importanța strategică a acestor entități pentru starea de sănătate a bucureștenilor.

Proiectului de hotărâre îi este atașată și o solicitare semnată de ministrul Sănătății, Florian Bodog, care atrage atenția asupra situației critice în care se află infrastructura Centrului de Transfuzie Sanguină.

Sursa: AGERPRES

Categorii: Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea