Încă un pacient transferat de la Institutul Matei Balș a decedat. Alte patru persoane sunt în stare gravă

Încă un pacient care fusese internat la Institutul “Matei Balş” în pavilionul afectat vineri de incendiu a murit, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii.

“Ministerul Sănătăţii a fost informat, în această dimineaţă, despre un deces în rândul pacienţilor care s-au aflat în Pavilionul V al Institutului Naţional de Boli Infecţioase ‘Matei Balş’ din Bucureşti în timpul incendiului din 29 ianuarie 2021. Este vorba despre o pacientă în vârstă de 84 de ani, transferată după incendiu la Spitalul Universitar de Urgenţă ‘Elias’ din Bucureşti”, se precizează în comunicat.

Pacienta era diagnosticată cu o formă severă SARS-CoV-2 şi prezenta multiple comorbidităţi. Ancheta medico-legală va stabili cauzele decesului, a adăugat sursa citată.

Alți patru pacienţi care au fost transferaţi în alte unităţi sanitare sunt în stare gravă, conform Ministerului Sănătății.

Situaţia pacienţilor transferaţi de la “Matei Balş” este următoarea:

*Spitalul Clinic de Urgenţă “Sfântul Ioan” din Bucureşti: 10 pacienţi în stare stabilă (1 pacient externat în 2 februarie 2021).

*Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti: 3 pacienţi. Un pacient intubat pe ATI, 2 pacienţi stabili.

*Spitalul Universitar de Urgenţă “Elias” din Bucureşti: 4 pacienţi în stare stabilă.

*Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale “Victor Babeş” din Bucureşti: 6 pacienţi. 2 pacienţi în stare gravă (ATI), 4 pacienţi în stare stabilă.

*Spitalul Clinic de Urgenţă “Sfântul Pantelimon” din Bucureşti: 3 pacienţi în stare stabilă (ATI).

*Spitalul Militar Central din Bucureşti: 2 pacienţi. SMC: 2 pacienţi în secţia ATI, ambii în stare gravă, intubaţi. ROL2: toţi pacienţii au fost externaţi.

*Spitalul “Witting” din Bucureşti: 2 pacienţi, stare stabilă.

*Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” din Bucureşti: 4 pacienţi. 3 pacienţi în stare stabilă, 1 pacient în secţia ATI, intubat.

*Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca din Bucureşti: 2 pacienţi în stare stabilă. 1 pacient va fi externat în cursul zilei de miercuri.

*Spitalul Monza din Bucureşti: 3 pacienţi în stare stabilă.

Categorii: Știri
Tags: ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea