Vara este unul din anotimpurile în care solicitările privind intervențiile estetice sunt la mare căutare. Cu toate acestea, cei care apelează la bisturiu doresc să se recupereze mult mai repede, pentru a-și expune trupurile sculptate cu ajutorul medicilor. Una dintre cele mai solicitate intervenții pe timp de vară este blefaroplastia.
„Fiind foarte cald afară, radiații UV din plin, ne propunem ca toate intervențiile chirurgicale dorim să le facem și nu numai, chiar și cele minim invazive să aibă un timp de recuperare foarte scurt. Complicațiile să fie cât mai puține cu putință” a explicat dr. Andreea Gheorghe, chirurg plastician și estetician clinicile Cronos Med.
Blefaroplastia, cea mai solicitată intervenție
Pe timp de vară, cea mai solicitată intervenție este blefaroplastia. Este ușor de suportat de pacienți, iar recuperarea postoperatorie este mult mai rapidă.
„În top 3 intervenții estetice care se pot face vara, blefaroplastia pleoapei superioare ocupă prima poziție. Este o intervenție relativ simplă pentru pacienți. Se face sub anestezie locală, durează 40 de minute, dar nu este simplă pentru chirurg” mai spune dr. Andreea Gheorghe, chirurg plastician și estetician clinicile Cronos Med.