8,8 milioane de lei de la Ministerul Sănătății pentru Spitalul Județean Vâlcea

Ministerul Sănătății a alocat spitalului Județean Vâlcea 8,8 milioane de lei, iar cu acești bani vor fi dotate cu aparatură modernă cinci secții ale unității medicale. Anunțul a fost făcut de Consiliul Județean Vâlcea.

Banii au ajuns la unitatea medicală din Vâlcea în urma unor solicitări înaintate Ministerului Sănătății. Astfel, cinci secții ale SJU Vâlcea vor beneficia de aparatură de înaltă performanță. Până la sfârșitul acestui an, spitalul va primi următoarele aparate:

  • Chirurgie de înaltă performanţă, cu aparatură LASER
  • Tehnică medicală de ultimă generaţie, la Oftalmologie
  • Investigaţii de înaltă precizie şi tratament minim invaziv, cu aparatură ultraperformantă, la Urologie
  • Aparate noi de ventilaţie mecanică şi de anestezie, la ATI
  • Monitor fetal wireless, capabil să supravegheze simultan gravidele aflate în travaliu în 4 săli de naştere

„În ritmul acesta, într-un viitor pe care ni-l dorim cât mai apropiat, vom reuşi să aducem la Vâlcea aparatura medicală de care este nevoie, astfel încât vâlcenii să nu mai fie nevoiţi să aştepte cu lunile programările pentru investigaţii şi tratament în centrele universitare, unde aparatura performantă ridică gradul de precizie în stabilirea diagnosticului şi tratarea afecţiunii” a precizat Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.

Categorii: Maratoanele Medika TV
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea