VIDEO Dr. Viorela Nițescu despre consumul de droguri în România: „Suntem țară de consum de peste 20 de ani”

Problema nerezolvată a autorităților din România rămâne consumul de droguri în rândul copiilor, adolescenților și tinerilor. Situația trenează de peste 20 de ani, fără a exista măsuri de prevenție eficiente.

„Noi nu mai suntem demult țară de tranzit. Suntem țară de consum de vreo 20 de ani, ba chiar mai mult” atrage atenția dr. Viorela Nițescu, medic primar pediatru, șefa secției Toxicologie – ATI la Spitalul Clinic de Urgență „Grigore Alexandrescu” București, invitată în cadrul emisiunii „Medika Antidrog”.

Totuși, spun specialiștii, consumul de droguri din țara noastră, deși există, nu are cote alarmante așa cum se întâmplă cu statele din Occident. Însă situația ar putea degenera oricând, iar premisele pentru asta există.

„Din păcate, România nu este un caz singular sau nu suntem în fruntea clasamentelor negativă. Suntem chiar printre țările în care consumul nu e așa răspândit. Dar urmăm trendul care este în țările civilizate și probabil aceasta este una din caracteristicile acestei societăți plină de stres și informație contradictorie” mai spune dr. Viorela Nițescu, medic primar pediatru, șefa secției Toxicologie – ATI la Spitalul Clinic de Urgență „Grigore Alexandrescu” București, invitată în cadrul emisiunii „Medika Antidrog”.

Categorii: Știri, Video
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea