VIDEO Antrenorul de karate Gabriel Dima Apostol, la Medika TV: „ E important să-i cunoști pe copii”

Relația dintre antrenori și copiii pe care-i pregătesc trebuie să fie una specială bazată pe încredere și respect reciproc. Lucrurile par să nu funcționeze atunci când antrenorul impune respectul copiilor și nu reușește să-l câștige. Pe de altă parte, copiii trebuie învățați să accepte că antrenorul trebuie ascultat și urmat pentru a putea ajunge pe drumul spre succes.

„Trebuie păstrată o distanță între noi ca antrenori și copii. Aceste momente în care intrăm în lumea lor sunt importante dacă vrei să te apropii de copii și să-i cunoști mai bine. Trebuie să le știm și problemele de acasă. Trebuie de mici să creăm această chimie, să fim prieteni” spune sensei Gabriel Dima Apostol, antrenor de karate shotokan, invitat în cadrul emisiunii „Ne facem mari”.

Copiii trebuie însă să cunoască limitele relației antrenor-sportiv pentru a putea să se integreze și să facă performanță.

„Totuși limitele acestei relații trebuie știute. Când e de treabă e de treabă, când e de glumit, este de glumit. Mai ales pentru începători, după antrenament, face multe jocuri tocmai pentru a se integra mai ușor” mai spune sensei Gabriel Dima Apostol, antrenor de karate shotokan, invitat în cadrul emisiunii „Ne facem mari”.

Categorii: Știri, Video
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea