Un studiu recent a relevat nostalgia pe care românii o au față de perioada comunistă. Rezultatul acestei cercetări a făcut ca multe voci să privească în mod critic această nostalgie. Regimul comunist a adus foarte multe restricții nejustificate și a pus în pericol sănătatea a milioane de femei, interzicând avorturile în cazul sarcinilor nedorite. Iar riscurile la care se expuneau femeile care doreau să renunțe la sarcinile pe care nu le voiau erau imense, mai ales din punct de vedere al sănătății.
Despre impactul acestui demers al autorităților comuniste de a interzice avorturile a vorbit la Medika TV, în cadrul emisiunii, „Minți sclipitoare”, actrița Nuami Dinescu.
„În perioada respectivă mureau foarte multe fete tinere, pe capete, după avorturi făcute în condiții ilegale. Dacă se întâmpla ceva, mergeai la spital și doctorii chemau miliția. Era o adevărată pușcărie” spune actrița.
Pe lângă riscurile pentru sănătatea femeilor, rudele apropiate ale acesteia erau privite cu dispreț de către societate. „Nu mai vorbim despre rușinea familiei. Am avut o prietenă care era directoare la grădiniță și care făcuse un avort. Nu a spus, a anunțat-o pe maică-sa că e în septicemie și nu s-a mai putut face nimic” mai spune Nuami Dinescu.
Sprijinul necondiționat al mamei
Din fericire, pe tot parcursul evoluției sale, actrița Nuami Dinescu s-a bucurat de sprijinul necondiționat al mamei sale. Chiar dacă, din fericire, nu a fost una din femeile despre care a vorbit în rândurile de mai sus, Nuami Dinescu a avut în permanență sprijinul mamei sale.
„Când am plecat de acasă, în contextul acesta, mama mi-a zis că indiferent ce se întâmplă să lași copilul la mine. Nici nu putea fi vorba de așa ceva, dar faptul că am avut un backup, o plasă de siguranță, că am știut că pot vorbi cu mama orice. Ne-a netezit viața liniștit. Și în momentul în care copilul poate avea încredere în părinte contează enorm” mai spune actrița Nuami Dinescu.












