Pe lista de așteptare a Programului de tratamente în străinătate există 43 de dosare în prezent. Costurile acestui Program vor fi suplimentate pentru a toate aceste cazuri să beneficieze de serviciile medicale de care au nevoie. Valoarea fondurilor ce vor fi suplimentate este de 20 milioane de lei.
Cei 43 de pacienți români puși pe lista de așteptare pentru a beneficia de tratamente în străinătate sunt 13 copii și 40 de adulți. Cele mai multe solicitări sunt pentru boli rare, afecțiuni genetice și oncologice sau transplanturi.
„ Munca în echipă şi colaborarea fac mereu diferenţa! Astăzi, programul de tratamente în străinătate are pe lista de aşteptare 43 de dosare în valoare de aproximativ 13 milioane de lei. 30 de adulţi şi 13 copii – de la cel mai mic pacient de 1 an şi 8 luni, până la cel mai vârstnic de 74 de ani. Cele mai multe solicitări sunt pentru afecţiuni oncologice, dar şi pentru boli rare, afecţiuni genetice sau transplanturi” potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății.
În baza unei cooperări cu Ministerul Finanțelor, Ministerul Sănătății va primi fondurile necesare pentru a oferi pacienților accesul la servicii medicale în străinătate.
„ În urma unor discuţii corecte şi transparente cu ministrul Finanţelor – căruia îi mulţumesc pentru promptitudine – joi, Ministerul Sănătăţii va primi suplimentar 20 de milioane de lei pentru acoperirea acestor costuri. Asta înseamnă şansa la viaţă, continuitate în tratamente şi speranţă pentru fiecare pacient şi familie aflată în dificultate. Încrederea ne face bine. O echipă unită salvează vieţi” a precizat Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății.