Crucea Roșie Română: La fiecare 40 de secunde, cineva decide să-și ia viața

Oficialii Crucii Roșii Române trag un semnal de alarmă cu privire la situațiile în care tot mai multe persoane se sinucid. „La fiecare 40 de secunde, cineva își pierde viața prin sinucidere” susțin reprezentanții organizației. Pe această cale, Crucea Roșie Română transmite un mesaj de sensibilizare către opinia publică, explicându-le oamenilor că trebuie să fie mai empatici cu semenii lor.

Crucea Roșie Română militează pentru sprijinul reciproc și inițierea unor conversații deschise, pline de empatie, evitându-se astfel prejudecățile.

„ Acum, mai mult ca niciodată, e nevoie să schimbăm modul în care discutăm despre sinucidere. Aceasta înseamnă să inițiem conversația pe baza deschiderii, empatiei și sprijinului și să evităm prejudecățile. Cuvintele pot transmite sau genera stigmatizare și percepții eronate. Când vorbim despre sinucidere, este important să folosim cuvinte sensibile. Expresiile care implică vinovăție, eșec sau victimizare pot fi înlocuite cu alternative mai bune” este mesajul Crucii Roșii Române.

Iată sfaturile pe care organizația le oferă persoanelor care vor să-și susțină semenii:

  • Ascultă fără să judeci – Uneori oamenii au nevoie să fie ascultați fără sfaturi imediate, fără întreruperi.
  • Validează emoțiile persoanei – „Îmi dau seama că îți este foarte greu acum. E normal să te simți copleșit(ă)
  • Arată că îi ești alături – „Nu trebuie să treci singur(ă) prin asta. Vreau să fiu alături de tine.”
  • Întreabă, cu blândețe, despre gândurile de suicid – „Te-ai gândit să-ți faci rău? Mi-ar plăcea să vorbim despre asta”
  • Încurajează contactul cu un specialist – Ajută persoana în cauză să ia legătura cu un psiholog, medic sau linie de suport.

Categorii: Exclusiv
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea