Organizația Mondială a Sănătății (OMS) trage un semnal de alarmă asupra unui nou efect nociv al consumului de tutun: întârzierea creșterii la copii (stunting). Această afecțiune afectează aproape 150 de milioane de copii la nivel global – majoritatea în Africa și Asia – și este asociată cu risc crescut de boli, întârzieri în dezvoltare și chiar deces.
Publicația OMS, cea de-a unsprezecea din seria rezumatelor de cunoștințe despre tutun, sintetizează dovezile existente și se adresează cadrelor medicale, factorilor de decizie și organizațiilor de sănătate publică.
„Întârzierea creșterii fură copiilor dreptul de a se dezvolta normal, de a învăța și de a-și atinge potențialul,” a declarat dr. Etienne Krug, director în cadrul OMS. „Copiii ai căror părinți fumează au un risc mai mare de a fi afectați.”
Cum influențează fumatul dezvoltarea copilului
OMS subliniază că:
-
copiii expuși la fumul de țigară, inclusiv în viața intrauterină, sunt mai predispuși la întârzieri de creștere;
-
fumatul matern în timpul sarcinii este puternic asociat cu nașterea prematură, greutate mică la naștere și restricționarea creșterii fetale – factori predictivi ai stuntingului până la vârsta de doi ani;
-
efectele sunt mai grave în cazul fumatului intens în sarcină, iar impactul negativ poate persista mult după copilărie;
-
renunțarea la fumat în timpul sarcinii îmbunătățește semnificativ șansele copilului de a se dezvolta normal.
Stunting-ul este definit de OMS ca o creștere sub medie a copilului, atunci când înălțimea raportată la vârstă se situează cu două deviații standard sub media standardelor internaționale.
Un risc care poate fi prevenit
Tutunul conține mii de substanțe toxice care afectează dezvoltarea fătului și a copilului. Expunerea la fum în timpul sarcinii contribuie la malformații congenitale, restricții de creștere și un risc mai mare de boli cronice ulterior. După naștere, expunerea la fumat pasiv agravează infecțiile respiratorii și problemele de dezvoltare.
OMS cere acțiune urgentă
Organizația îndeamnă guvernele să implementeze pe deplin Convenția-cadru OMS pentru Controlul Tutunului și măsurile MPOWER, printre care:
-
protejarea femeilor însărcinate și a copiilor de fumatul pasiv;
-
extinderea serviciilor de renunțare la fumat, în special pentru viitoarele mame;
-
aplicarea legilor anti-fumat în toate spațiile publice închise.
OMS solicită și mai multă cercetare pentru a înțelege mecanismele prin care fumatul influențează creșterea copilului și pentru a demonstra beneficiile renunțării la tutun în prevenirea stuntingului.













