Italia luptă împotriva noului val COVID-19 cu un vaccin updatat

Noua tulpină a virusului care provoacă boala COVID-19 a generat o creștere îngrijorătoare a îmbolnăvirilor în toată Europa. În acest context, Ministerul Sănătății din Italia a lansat o nouă campanie de vaccinare anti-COVID-19 pentru acest sezon rece. Vaccinul folosit este unul adaptat noii variante emergente a virusului care provoacă boala.

Vaccinul utilizat în noua campanie de vaccinare anti-COVID-19 din Italia poate oferi protecție tuturor grupurilor vulnerabile. Celor interesați le poate fi administrat împreună cu vaccinul antigripal.

Recomandările pentru administrarea noului vaccin anti-COVID-19 au la bază ultimele date științifice prevăzute de ghidurile Organizației Mondiale a Sănătății și Centrului European pentru Controlul și Prevenirea Bolilor.

Oficialii din domeniul sănătății monitorizează atent subvariantele JN.1 și KP.2 care au circulat în sezonul rece de anul trecut, în timp ce LP.8.1., noua variantă a tulpinii Omicron, este responsabilă pentru creșterea îmbolnăvirilor în diferite  zone din Italia și creeză deja îngrijorare în rândul experților în sănătate publică din Uniunea Europană.

Vaccinul adaptat acestei variante se numește Comirnaty LP.8.1 și a fost autorizat de Agenția Europeană a Medicamentului și de Agenția Italiană a Medicamentului, urmând să fie distribuit pe teritoriul întregii țări.

Vaccinul este recomandat pentru a fi administrat de către persoanele de peste 60 de ani, angajații din sistemul medical și asistență socială, femeile însărcinate sau lăuze sau de către persoanele care suferă de boli cronice.

Categorii: Exclusiv
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea