VIDEO Inimile copiilor, tot mai bolnave. Prof. univ. dr. Dragoș Vinereanu: „Statul în fața ecranelor dăunează”

Bolile de inimă au o incidență crescută în România, din cauza factorilor de risc deja cunoscuți, precum stresul sau alimentația nesănătoasă. Mai mult, medicii vorbesc despre faptul că și copiii sunt diagnosticați cu boli cardiovasculare, din cauza lipsei activităților fizice. Cei mici au înlocuit demult mișcarea cu ecranele dispozitivelor digitale, iar asta nu face deloc bine pentru sănătatea inimii copiilor.

„În cazul copiilor, așa cum am spus, problema e lipsa mișcării. Ei sunt astăzi legați de un device. Calculator, telefon, tabletă, televizor. Tot timpul se uită la un ecran. Trebuie să mergem în școli și să-i salvăm pe acești copii” atrage atenția prof. univ. dr. Dragoș Vinereanu, medic primar cardiolog, Doctor în Științe Medicale, șeful Clinicii Cardiologie și Chirurgie Cardiovasculară a Sp. Universitar București, invitat în cadrul emisiunii „Sistemul Medikal”.

Principalii factori de risc

Stresul, fumatul și obezitatea sunt principalii factori de risc ai bolilor de inimă în cazul adulților. În ceea ce-i privește pe copii, medicii susțin că lipsa activităților fizice provoacă boli de inimă în cazul celor mici.

„Fumatul, stresul și ceea ce numim noi alimentație necorespunzătoare. Iar în cazul copiilor, pentru că au apărut multe cazuri și la copii în ultima perioadă, este lipsa de activitate fizică. Și peste toate vine consecința directă a tot ceea ce am explicat până acum, obezitatea. Obezitatea devine o problemă majoră de sănătate publică în România. Peste două treimi din populația de 40-50 de ani din România are o formă de obezitate, vorbim de supraponderabilitate sau chiar obezi” spune prof. univ. dr. Dragoș Vinereanu, medic primar cardiolog, Doctor în Științe Medicale, șeful Clinicii Cardiologie și Chirurgie Cardiovasculară a Sp. Universitar București, invitat în cadrul emisiunii „Sistemul Medika

Categorii: Știri, Video
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea