Influencerii din social media cresc dezvoltarea relațiilor parasociale

Conexiunile unilaterale pe care le creăm cu persoane nu le cunoaștem poartă denumirea de relații parasociale. Aceste legături sunt acum amplificate de rețelele sociale, susțin specialiștii în psihologie.

Pe lângă legăturile în sine, relațiile parasociale ne împing să dezvoltăm un atașament față de persoanele pe care nu le-am cunoscut niciodată. Asta se întâmplă, de exemplu, în cazul influencerilor pe care-I urmărim pe internet. Conceptul există de mult timp, dar rețelele de socializare pare că îl amplifică.

Efectele acestor relații sunt resimțite de creatorii de conținut online. Charlile Pauly, blogger de călători, a trăit o astfel de experiență. „Rețelele sociale îi fac pe oameni să își dorească să te cunoască, iar unii chiar cred că te cunosc” susține acesta într-o declarație pentru SkyNews.

Chiar dacă pare să aibă o conotație negativă, relațiile parasociale pot fi privite și într-o perspectivă pozitivă. Psihoterapeutul Josh Flecher a declarat pentru aceeași sursă aptul că astfel de legături pot fi utile persoanelor care suferă de anxietate. „Atunci când ai stări de anxietate te simți singur și izolat. Astfel, poți depăși aceste bariere” a spus specialistul.

Cel mai mare risc al relațiilor parasociale constă în faptul că pot genera comparații sociale excesive, iar asta creează așteptări ce se dovedesc a fi nerealiste. Totul depinde acum și de influenceri și de felul în care știu și pot să gestioneze astfel de legături.

Categorii: Exclusiv
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea