Proiect USR: Sancțiuni disciplinare pentru medicii care răspândesc informații false

Parlamentarii USR Remus Negoi și Adrian Wiener au inițiat un proiect legislativ potrivit căruia medicii care răspândesc informații false pot fi sancționați disciplinar.

Scopul proiectului este de a proteja sănătatea publică și de a crește gradul de răspundere în rândul cadrelor medicale.

„În ultimii ani, s-a constatat o creştere alarmantă a cazurilor în care unii medici, beneficiind de autoritatea şi credibilitatea conferite de statutul lor profesional, au răspândit informaţii false sau înşelătoare pe reţelele sociale, dar şi în întâlniri ori conferinţe organizate. Această conduită a avut efecte negative importante asupra sănătăţii publice, manifestate prin scăderea ratei vaccinării, adoptarea unor tratamente ineficiente sau chiar periculoase, precum şi prin diminuarea încrederii cetăţenilor în actul medical şi în recomandările profesioniştilor din domeniu” susține senatorul USR Remus Negoi.

Potrivit iniţiativei USR, medicii pot fi sancţionaţi cu interdicţia de a exercita profesia între o lună şi un an, la prima abatere, respectiv cu retragerea calităţii de membru al Colegiului Medicilor din România, la a doua abatere.

”Respectul pentru ştiinţă şi adevăr salvează vieţi. Medicul are o datorie nu doar faţă de pacientul din faţa sa, ci şi faţă de întreaga societate. Când un medic răspândeşte informaţii false, consecinţele pot fi devastatoare. Acest proiect nu este o pedeapsă, ci un scut pentru sănătatea publică”, a declarat deputatul USR Adrian Wiener, medic şi secretar al Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaţilor.

Categorii: Exclusiv
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea