Foarte multe dintre afecțiunile pe care le diagnosticăm sunt influențate de moștenirea genetică pe care o primim. Tot mai multe studii făcute în prezent își îndreaptă atenția pentru a „corecta” aceste gene „eronate” din cauza cărora ne îmbolnăvim.
„Ne este cumva scris în gene în sensul că sunt patologii scrise în codul genetic pe care nu putem evita să le avem. Vorbim despre bolile rare și cele oncologice” susține dr. Adrian Stănescu, medic primar specializat în geriatrie și gerontologie, invitat în cadrul emisiunii „Doctor Medika”.
Bolile rare au o puternică influență din punct de vedere genetic. Una dintre aceste afecțiuni este progeria, boala din cauza căreia copiii, pur și simplu, îmbătrânesc.
„În cazul bolilor rare, aș aminti progeria. Este o boală tristă, în urma căreia copii devin, în timp, bătrâni. Copilul evoluează normal până la 2 ani și pe urmă, din cauza unor modificări la nivelul ADN-ului, îmbătrânește brusc și își pierde viața ca un om bătrân, în jurul vârstei de 20 de ani„ mai spune dr. Adrian Stănescu, medic primar specializat în geriatrie și gerontologie, invitat în cadrul emisiunii „Doctor Medika”.
În timp, moștenirea genetică a bolilor ar putea fi împiedicată datorită științei. Astăzi, există mai multe studii prin care genele să fie influențate astfel încât să nu mai transmită afecțiunile pe care le-am putea moșteni de la părinți sau bunici.











