Tot mai multe studii arată că usturoiul ajută mult mai eficient în îndepărtarea bacteriilor din cavitatea orală. Astfel, a fost creată o apă de gură ce conține extracte de usturoi.
Oamenii de știință din cadrul Universității Sharjah, Emiratele Arabe Unite, au analizat datele cuprinse în mai multe studii efectuate pe voluntari. Prin aceste cercetări a fost comparată capacitatea extractului de usturoi cu cele ale clorhexidinei, ingredient principal folosit frecvent în apele de gură antiseptice.
Verificările au evidențiat faptul că proprietățile apei de gură cu extract de ustori sunt la fel de benefice precum cele ale apelor de gură cu clorhexidină.
Astfel, se consideră că extractul de usturoi ar putea deveni o alternativă mai ales dacă este folosit în concentrații mari.
În studiile evaluate, o soluţie cu 0,2% clorhexidină a fost mai eficientă decât o soluţie cu 2,5% extract de usturoi în reducerea streptococilor mutans din salivă. Atunci când concentraţia de usturoi a fost crescută la 3%, efectul a depăşit însă rezultatele obţinute cu clorhexidină.
Beneficiile pentru sănătate ale usturoiului sunt cunoscute de mii de ani, fiind utilizat pentru tratarea diverselor afecțiuni în Roma antică, Egipt sau China. Principala substanță din usturoiu, alicina are rolul de a inhiba dezvoltarea bacteriilor.













