Ministrul Sănătății a făcut declarații publice referitoare la ultimele cazuri de agresiune care au implicat și minori.
Alexandru Rogobete este de părere că aspectele ce au legătură cu sănătatea mintală au fost tratate cu indiferență, fără a exista o strategie națională dedicată sănătății mintale.
„Există o statistică şi ea mă îngrijorează pentru că, de fapt, ce vedem acum eu cred că sunt efectele unor inactivităţi, inacţiuni din ultimii mulţi ani de zile. Zona de sănătate mintală a fost lăsată la şi altele în general în România. Acest lucru se vede cu ochiul liber, în primul rând în modul în care nu există o strategie naţională coerentă pentru componenta de sănătate mentală adulţi copii. Nu există o strategie naţională coerentă, cu plan de acţiune clar pe 4 ani, 6 ani de zile pentru adicţii. Nu există ”n” documente de politică publică şi de strategie care vin să intervină de fapt în aceste situaţii. S-a pierdut controlul administrativ, pe mai multe componente şi asta se vede cu ochiul liber” a declarat Alexandru Rogobete, pentru Antena 3.
Rogobete a mai spus că există proiecte cu fonduri europene pentru construcţia a şase centre de sănătate mentală şi adicţii în România, cu fonduri europene nerambursabile.
De asemenea, și un program prin fonduri elveţiene pentru realizarea strategiei naţionale de sănătate mentală şi lupta cu adicţii.
”Noi suntem obişnuiţi, când spunem adicţii, să ne gândim doar la droguri. Dar aici sunt mai multe de fapt.













