Medicul Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență vorbește despre problema personalului medical agresat de pacienți sau de aparținătorii acestora.
Reacția lui Raed Arafat vine după ce, în ultimele zile, la Borșa și Târgu Jiu s-au înregistrat cazuri în care medici au fost agresați în timp ce-și exercitau profesia.
„Ce s-a întâmplat la Borşa şi la Târgu Jiu este inacceptabil! Medici de urgenţă agresaţi fizic în timp ce încercau să salveze vieţi. Nu pe hol, nu într-o discuţie contradictorie, ci în camerele de resuscitare, în momente critice. În ambele cazuri, motivul a fost ca echipele medicale nu au permis accesul aparţinătorilor în spaţiul de resuscitare. Şi vreau să fie foarte clar ca astfel de decizie nu este una arbitrară. Este o regulă medicală de bază, o regulă de siguranţă, făcută pentru pacient. Pentru ca echipa să poată lucra eficient şi să aibă o şansă reală să salveze viaţa. Să loveşti un medic în timp ce se luptă să salveze o viaţă este un act de violenţă extremă. Dar este şi un act de iresponsabilitate care pune în pericol chiar pacientul pentru care pretinzi că lupţi” susține Raed Arafat.
Medici agresați, principalele cauze
Principala cauză care generează comportamentul agresiv față de medici vine din informațiile neverificate în care sistemul medical este pus într-o lumină nefavorabilă.
„Consecinţele sunt clare: frică, tensiune, epuizare şi, în final, un act medical afectat. Puţini cunosc faptul ca medicii şi asistenţii din UPU sunt adesea aceiaşi oameni care urcă pe ambulanţele şi pe elicopterele SMURD. Sunt cei care intervin la accidente grave, incendii, dezastre. Oameni care îşi riscă viaţa pentru a o salva pe a altora. Nu sunt funcţionari anonimi. Sunt profesionişti care aleg, zi de zi, să fie acolo când lucrurile sunt cel mai greu de dus. Nu spun că nu pot exista probleme. Pot fi situaţii de comunicare deficitară, pot fi comportamente care trebuie corectate. Dar acestea se rezolvă pe căi legale şi instituţionale, nu prin violenţă. Şi sunt convins că vorbim despre excepţii, nu despre regulă. Regula este munca sub presiune enormă şi deciziile luate în câteva secunde, cu impact direct asupra vieţilor oamenilor. Violenţa faţă de personalul medical are efecte imediate dar şi pe termen lung. Scade calitatea actului medical, creşte riscurile pentru pacienţi şi îi îndepărtează pe profesionişti de un domeniu deja extrem de solicitant” mai spune Raed Arafat.
Tododată, șeful DSU susține că manifestă toleranță zero față de violență, mai ales atunci când este manifestată împotriva cadrelor medicale.











