Strategie națională împotriva agresiunii asupra medicilor, în dezbatere publică

Federația „Solidaritatea Sanitată” face demersuri privind publicare unei forme a Strategiei Naționale de acțiune împotriva agresiunilor la adresa angajaților din Sănătate. Documentul va fi pus în dezbatere publică, așteptându-se propuneri formulate cu privire la această inițiativă.

„Numai în săptămâna 16–22 februarie 2026, două agresiuni grave asupra medicilor aflaţi în exerciţiul funcţiunii – la UPU Târgu Jiu şi în sala de resuscitare a Spitalului Orăşenesc Borşa – au readus în atenţia publică vulnerabilitatea structurală a personalului medical din spitalele publice româneşti iar Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a calificat lovirea unui medic în timpul resuscitării drept un act de „gravitate extremă” atrag atenția sindicaliștii.

Strategia se bazează pe experienţa europeană (Italia, Marea Britanie, Spania, Franţa, Germania, Croaţia, ţările nordice) şi pe instrumentele deja existente în legislaţia română şi în CCMS, inclusiv Anexa nr. 11 privind protecţia salariaţilor împotriva agresiunilor.

Categorii: Exclusiv
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea

Cum se poate preveni apariția osteoporozei VIDEO

Osteoporza este o afecțiune diagnosticată în special la femei. Boala este asociată perioadei menopauzei. Din fericire, există analize și metode prin care efectele afecțiunii pot fi prevenite sau întârziate. „Având…

Când este potrivit să apelăm la ozonoterapie VIDEO

Ozonoterapia este o procedură medicală alternativă în care se folosește ozonul medical (O₃) – o formă instabilă de oxigen – în doze controlate, pentru a obține efecte terapeutice asupra organismului.…