Excelență  în transplantul cardiac la Institutul Inimii din Târgu Mureș VIDEO

Medicii Institutului Inimii dinTârgu Mureș au început anul 2026 în forță, efectuând trei transplanturi cardiace. Este o performanță pentru echipa de specialiști care oferă pacienților o nouă șansă la viață.

„Am început anul în forță. Trei transplanturi cardiaceîn mai puțin de o lună. Ultimul dintre ele l-am efectuat în februarie și ca în totdeauna orice transplant înseamnă bucurie pentru că înseamnă vieți salvate și medicină de excelență” spune  prof. univ. dr. Horațiu Suciu, șeful  Clinicii Chirurgie Cardiovasculară a Institutului Inimii din Târgu Mureș, invitat în cadrul emisiunii „Sistemul Medikal, prezentată de Eugenia Foarfecă.

Printre viețile salvate de medicii din Târgu Mureș se numără și cea a unui tânăr de 19 ani.

„Au fost câteva intervenții care m-au marcat. Sunt cazuri care îți rămân în minte. Pentru mine a fost cel al unui tânăr de 19 ani aflat într-un stadiu avansat de insuficiență cardiacă, iar pentru mine acest lucru a însemnat și faptul că am fost nevoiți să luăm niște decizii nu tocmai ușoare” mai spune  prof. univ. dr. Horațiu Suciu, șeful  Clinicii Chirurgie Cardiovasculară a Institutului Inimii din Târgu Mureș, invitat în cadrul emisiunii „Sistemul Medikal, prezentată de Eugenia Foarfecă.

Categorii: Știri
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea

Cum se poate preveni apariția osteoporozei VIDEO

Osteoporza este o afecțiune diagnosticată în special la femei. Boala este asociată perioadei menopauzei. Din fericire, există analize și metode prin care efectele afecțiunii pot fi prevenite sau întârziate. „Având…

Când este potrivit să apelăm la ozonoterapie VIDEO

Ozonoterapia este o procedură medicală alternativă în care se folosește ozonul medical (O₃) – o formă instabilă de oxigen – în doze controlate, pentru a obține efecte terapeutice asupra organismului.…