Grup interinstituţional de monitorizare şi control pentru disponibilitatea medicamentelor

În cadrul Ministerului Sănătății va funcționa un grup dedicat monitorizării și controlului pentru disponibilitatea medicamentului. Rolul acestei structuri va fi acela de a monitoriza zilnic stocurile și prețurile produselor farmaceutice.

„În contextul internaţional actual, marcat de instabilitate în Orientul Mijlociu şi de presiuni reale asupra economiei, am decis constituirea la nivelul Ministerului Sǎnǎtǎţii a unui grup interinstituţional de monitorizare şi control pentru disponibilitatea medicamentelor în România. Nu vorbim despre o criză în acest moment, dar ar fi iresponsabil să ignorăm semnalele din piaţă şi evoluţiile externe. Experienţa ultimilor ani ne-a arătat clar că reacţia târzie costă – în accesul pacienţilor la tratament şi în stabilitatea sistemului” susține Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății.

Rolul grupului este de a monitoriza zilnic stocurile și consumul de medicamente, mai ales în cazul produselor cu risc de discontinuitate.

„În paralel, urmărim evoluţia preţurilor, inclusiv impactul costurilor logistice şi al carburanţilor, pentru a putea interveni din timp acolo unde apar vulnerabilităţi. Acest grup tehnic funcţionează pe baza unei abordări coordonate şi are un obiectiv clar: anticiparea riscurilor şi intervenţia timpurie, nu reacţia întârziată” a mai spus Alexandru Rogobete.

Categorii: Exclusiv
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea