Strategie națională pentru calitatea îngrijirii medicale și a siguranței pacienților

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a precizat faptul că țara noastră va beneficia de o strategie pentru calitatea îngrijirii medicale și a siguranței pacienților.

Această strategie va avea ca direcții creșterea calității actului medical, reducerea mortalității, a internărilor evitabile, dar și consolidarea încrederii în sistemul medical.

„Trecem de la abordări fragmentate la un sistem coerent, în care calitatea este urmărită, măsurată şi corectată constant, în fiecare spital şi în fiecare serviciu medical. Este un pas necesar. Investiţiile din sănătate sunt la cel mai ridicat nivel de după Revoluţie, iar reformele sunt în curs. Diferenţa reală se vede însă în modul în care este îngrijit pacientul. Aici începe, de fapt, şi încrederea. Spun constant că încrederea ne face bine, iar în sănătate ea se construieşte din fiecare interacţiune, din fiecare act medical făcut corect, în siguranţă şi cu responsabilitate” susține Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății.

Oficialul mai spune că această strategie are rolul de a evidenția modul în care asigurată îngrijirea medicală.

„Pentru prima dată, aceste direcţii sunt susţinute de indicatori clari, instituţii responsabile şi termene de implementare, astfel încât progresul să poată fi urmărit concret. Calitatea nu înseamnă doar un act medical corect într-un moment punctual. Înseamnă continuitate, siguranţă şi coerenţă pe tot parcursul pacientului. Strategia aduce împreună toate nivelurile sistemului, de la politici publice şi finanţare până la modul concret în care se lucrează în spitale. Este un document care reflectă realitatea din sistem şi experienţa directă a celor care îl susţin zi de zi. Mi-am dorit o strategie simplă, aplicabilă şi asumată. Un document care poate fi folosit în fiecare zi în sistemul de sănătate” mai spune Alexandru Rogobete.

Categorii: Exclusiv
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea