Aproape 1 milion de români suferă de astm. Recomandarea medicilor Spitalului CF Timișoara

Medicii Spitalului CF Timișoara trag un semnal de alarmă cu privire la pericolul pentru sănătate pe care-l presupune astmul.

Specialiștii susțin că aproximativ 1 milion de români suferă de această boală. Afecțiunea poate fi însă ținută sub control.

„Astmul poate fi ţinut sub control, dar, pentru asta, este nevoie de monitorizare şi tratament. În România, numărul pacienţilor cu astm se apropie de 1 milion. Boala este, însă, subestimată. Mai mult, nu puţini sunt cei care se tratează doar în momentul în care apar simptomele, fără a mai respecta terapia de fond, riscând exacerbarea bolii, ceea ce poate duce la spitalizare. Astăzi, în întreaga lume, se marchează Ziua Mondială a Astmului. În Europa, unul din zece copii şi unul din 15 adulţi suferă de astm” potrivit reprezentanților unității medicale.

Medicii au descris și care sunt simptomele pe care astmul le provoacă.

„Tuse persistentă, mai ales noaptea sau dimineaţa devreme, senzaţia de lipsă de aer, respiraţia şuierătoare şi presiunea în piept sunt principalele semne ale afecţiunii. De cele mai multe ori, însă, pacienţii ajung la medic abia atunci când aceste simptome devin greu de controlat. Astmul nu este o boală care apare brusc, ci în timp, iar principalii factori declanşatori sunt poluarea, fumul de ţigară, alergiile sau infecţiile respiratorii, ceea ce face ca afecţiunea să se numere printre cele mai frecvente boli cronice respiratorii” mai spun oficialii Spitalului CF Timișoara.

În cabinetul de pneumologie din cadrul Ambulatoriului Spitalului Clinic CF Timişoara, pacienţii beneficiază de consult şi teste gratuite, în baza trimiterii de la medicul de familie.

Categorii: Exclusiv
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea