Controalele dermatologice preventive. Cât de des trebuie făcute VIDEO

La fel ca orice alt organ al corpului și pielea se poate îmbolnăvi. Medicii atrag atenția cu privire la importanța controalelor preventive, pe fondul creșterii afecțiunilor oncologice ale pielii. Dacă în trecut era necesar un control anual, acum dermantologii ne recomandă să le trecem pragul semestrial.

„Până acum câțiva ani recomandam verificările pielii noastre, căutând în special pe alunițe, pe diferite formațiuni, o dată pe an. De ce? Pentru că toate ghidurile spuneau că schimbările nu pot să survină așa de repede. Am constatat că schimbările și trecerea de la o aluniță inofensivă la o formațiune carcinogenă se poate produce în 6 luni. Acela a fost momentul în care am stabilit o conduită separată” susține dr. LUCIAN RUSSU, medic specialist dermatologie și venerologie – membru al Societății Române de Dermatologie, membru al Academiei Europene de Dermatologie, invitat în cadrul emisiunii „Doctor Medika”, prezentată de Simona Bălănescu.

Cele două vizite pe an la dermatolog trebuie realizate la începutul vacanței de vară și la finalul acesteia.

„Astfel, controalele preventive trebuie realizate primăvara, înainte de concediu. După care la sfârșitul sejurului, toamna, în octombrie, facem din nou o reevaluare” mai spune dr. LUCIAN RUSSU, medic specialist dermatologie și venerologie – membru al Societății Române de Dermatologie, membru al Academiei Europene de Dermatologie, invitat în cadrul emisiunii „Doctor Medika”, prezentată de Simona Bălănescu.

Categorii: Știri, Video
Tags: ,
Ți-ar putea plăcea

Ce pericole apar atunci când ne deshidratăm VIDEO

Temperaturile cresc foarte mult, iar corpul trebuie să fie hidratat permanent. Lipsa apei din organism afectează toate organele și ne poate pune în pericol viața. „Deshidratarea nu afectează doar rinichii.…

Ce este anorexia și cum poate fi tratată VIDEO

  Tulburările alimentare sunt o realitate și mulți tineri cad în capcana acestor probleme. Internetul și utilizarea excesivă a rețelelor sociale influențează puternic apariția lor.   „Anorexia este acea tulburare…