Toni Popescu, preşedintele Diviziei de Medici a Federaţiei Sanitas din România, despre Legea salarizării: E ceva rău

Dr. Toni Popescu, preşedintele Diviziei de Medici a Federaţiei Sanitas din România, a declarat că Legea salarizării, faţă de care personalul medical din România a protestat luni dimineaţă, a fost creată, probabil, într-un birou al Ministerului Muncii, fără să se ţină cont de părerile oamenilor din sistem. Legea este ”ceva rău”, crede medicul, explicând că veniturile vor scădea semnificativ.

”Pentru noi ziua aceasta a început foarte devreme. Trebuia să organizăm foarte bine această grevă de avertisment. Trebuia să avem grijă ca şi colegii noştri să simtă sprijinul nostru. (…) A decurs bine (…) Echipele medicale au ieşit în faţa unităţilor sanitare, în curţi, au protestat. Cred că un mesaj atât de puternic cum îl are Federaţia Sanitas din iunie încoace, începând cu meeting-ul, grevă japoneză, grevă de avertisment, cred că Guvernul demis interimar Bolojan ar trebui să ţină cont foarte tare de puterea echipei medicale. Nu ştiu ce să mai spun, dar această lege e ceva rău, cum spun tinerii în zilele noastre. Din echipa noastră medicală, cel puţin la mine la spital, la Sfântul Pantelimon, mandatul meu este foarte clar, nu ne oprim”, a transmis Toni Popescu.

Întrebat cum este creată noua lege a salarizării, Popescu a precizat că probabil aceasta a fost creată într-un birou la Ministerul Muncii.

”Legea este creată într-un birou, probabil, într-un birou la Ministerul Muncii, pentru că altfel nu-mi explic. Eu ce ştiu este că propunerile Ministerului Sănătăţii au fost făcute împreună cu consultarea federaţiilor reprezentative, acolo fiind şi noi, Sanitasul, dar nu le regăsim în lege şi asta este o mare supărare. Inechităţile sunt de la A la Z”, a declarat medicul.

Potrivit acestuia, salariul de referinţă este anormal să fie 4.100 de lei.

”Aparent o cifră scoarsă pur şi simplu din burtă. În principiu, salariul de referinţă ţi-l alegi cu o referinţa constantă sau o referinţiă care se modifică în timp, cum ar fi salariul minim. Salariul minim este salariul de referinţă.(…) Ciudăţenile cele mai mari sunt la sporuri. Este frumos aşa să spunem că toată lumea va fi bine, numai că în clipa în care noi calculăm sporurile, ne dăm seama că venitul pe lună al angajatului din sănătate scade, nu creşte. Şi scade semnificativ, iar cei mai afectaţi, culmea, şi asta este nu deranjant, este mai mult decât frustrant, sunt cei care lucrează în colidiţii extrem de grele şi extrem de periculoase”, a spus Popescu.

Categorii: Exclusiv
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea

Diabetul gestațional și consecințele sale VIDEO

În unele cazuri, din cauza dezechilibrelor hormonale, mamele însărcinate pot suferi diabet gestațional. Această condiție medicală trebuie atent monitorizată pentru că poate provoca o serie de complicații. „Există o relație…