Autoritățile din Spania promovează un proiect de lege ce interzice fumatul pe terase și plaje. Autorii legii nu fac nicio diferență între țigările clasice și dispozitivele de vapat.
„Oricine dorește să bea o cafea sau să se bucure liber de timpul liber la o terasă ar trebui să poată face acest lucru fără ca fumul de la mesele din apropiere să devină parte a meniului”, a declarat ministrul spaniol al Sănătății, Mónica García, într-o conferință de presă de după Consiliul de Miniștri, arată Euronews.
Aproximativ 50.000 de persoane mor în fiecare an în Spania din cauza fumatului.
Noua lege vrea să interzică total fumatul în rândul persoanelor sub 18 ani.
Prevalența fumătorilor în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani este de 4,3%, spune ministerul spaniol al Sănătății. Cu toate acestea, consumul de tutun în ultima lună în aceeași grupă de vârstă rămâne ridicat, cu o prevalență de 15,5%.












