Școala a început oficial, iar copiii au nevoie de o memorie de fier pentru a se putea concentra mai bine la ore. Iar asta va ajuta și la obținerea unor rezultate școlare excelente.
O memorie foarte bună trece, în primul rând, prin farfurie. Contează ceea ce copilul mănâncă pentru a putea face față sarcinilor de la școală.
Specialiștii Healthline.com au realizat un top al alimentelor sănătoase care pot contribui la îmbunătățirea memoriei copiilor. Cu ajutorul acestor alimente, cei mici își pot îmbunătăți performanțele școlare.
Alimente bune pentru memoria copiilor
Alimentația sănătoasă este importantă pentru toate aspectele ce au legătură cu sănătatea, mai ales atunci când este vorba despre buna funcționare a creierului.
Toți nutrienții sunt necesari pentru buna funcționare a creierului. Studiile au arătat că nutrienții din anumite produse alimentare joacă un rol semnificativ în îmbunătățirea funcției cognitive a copiilor, mai ales în perioada de trecere de la copilărie către adolescență.
Lista alimentelor sănătoase pe care copiii trebuie să le mănânce
Primele pe listă sunt ouăle. Specialiștii în nutriție susțin că sunt un adevărat „superaliment” pentru memoria copiilor. Sunt bogate în vitamina B12, proteine și seleniu. În 2020, 55 de studii au demonstrat că un consum optim de ouă ajută memoria și previne degenerarea sistemului nervos.
Murele sunt, de asemenea, considerate aliatul memoriei pentru copii. Potrivit unui studiu la care au participat 14 copii cu vârste cuprinse între 7 și 10 ani, consumul a 200 de grame de mure pe zi îmbunătățește vizibil capacitatea cognitivă.
Fructele de mare sunt considerate un aliat pentru îmbunătățirea memoriei copiilor. Acestea conțin cantități semnificative de zinc, element de care creierul copiilor are nevoie pentru a se dezvolta.
Verdețurile, precum spanacul sau salata verde, au în compoziția lor minerale și antioxidanți, elemente esențiale pentru buna dezvoltare a creierului.
Foarte îndrăgite de copii, portocalele pot contribui la dezvoltarea creierului. Pe lângă vitamina C, portocalele sunt considerate o sursă importantă de flavonoide, ceea ce ajută la creșterea capacității de concentrare.











