Afecțiunile proctologice pot fi tratate cu disconfort minim: „Problema nu este tratamentul, ci tendința pacienților de a se autodiagnostica”

Constipaţia nu este numai o tulburare digestivă care presupune eliminarea greoaie a materiilor fecale însoţită de balonare, ci şi principala cauză a patologiilor anale care pot duce la intervenţii chirurgicale. Din cauza jenei, foarte multe persoane amână consultul medical de specialitate chiar şi atunci când descoperă sânge în scaun. Dr. Radu Lantos, medic specialist în chirurgie generală, proctologie, chirurgia endocrină şi a tiroidei în cadrul Hyperclinicii MedLife Favorit atrage atenţia că nu orice sângerare anală este dată de boala hemoroidală, aşa cum preferă să creadă pacienţii şi că un astfel de simptom ar trebui să grăbească prezentarea la medic, cu atât mai mult dacă este însoţit şi de durere. În plus, spune medicul, chirurgia proctologică modernă este ajutată de tehnologie avansată şi cele mai multe intervenţii presupun durere minimă şi reluarea rapidă a activităţilor zilnice pentru pacient.

Sângele în scaun nu înseamnă întotdeauna hemoroizi. Când trebuie să mergi la medic

Din cauza stilului de viaţă sedentar şi a alimentaţiei nesănătoase, peste 45% fintre români suferă de boală hemoroidală, adică dilataţia venelor din jurul anusului, care, atunci când se sparg provoacă sângerări şi durere. De jenă, mulţi pacienţi pun pe seama hemoroizilor orice sângerare anală şi amână să se prezinte la medic. Abia când se instalează durerea care le afectează serios viaţa, pacienţii ajung la consultul de specialitate.

„Sângerarea rectală, cel mai frecvent simptom alarmant, este uneori atribuită greșit hemoroizilor, amânând depistarea unor afecțiuni mult mai grave precum cancer rectal sau anal. O durere acută poate fi semnul unui abces perianal, care, netratat rapid, se transformă în fistulă sau septicemie. Fisura anală tratată greșit, acasă, cu creme de hemoroizi devine cronică și va necesita operație în loc de tratament simplu. În proctologie, cea mai mare problemă o reprezintă autodiagnosticul greşit. E foarte important să mergem la medic pentru cele mai uşoare simptome pentru a nu ajunge la cele mai grave. Un consult făcut la timp îl poate scuti pe pacient de multe neplăceri”, a explicat dr. Radu Lantoş.

Pe lângă sângerare, simptomele care ar trebui să ne trimită la medicul proctolog sunt: dureri ano-rectale însoţite de usturimi, senzaţia de arsură, presiune, umflături la nivelul anusului, secreţiile anale însoţite sau nu de pururit şi prolapsul anal, care se simte ca o umflătură care a ieşit din orificiul anal. Chiar dacă pacientul se află într-o criză dureroasă, medicul va folosi geluri care conţin anestezic local astfel încât toţi pacienţii vor putea suporta o examinare ano-rectală video, neinvazivă care pune diagnosticul corect.

Tehnici moderne de tratament: mai puțină durere și recuperare mai rapidă

În anumite stadii, afecţiunile rectului, canalului anal şi zonei perianale nu mai pot fi tratate cu medicamente şi necesită o intervenţie chirurgicală.

„Proctologia chirurgicală se adresează afecțiunilor perianale şi anale, ale canalului anal şi rectului inferior, cele mai frecvente fiind abcesul perianal, hemoroizii interni în stadii avansate, tromboza hemoroidală, fisura anală cronică, fistula perianală, polipii anali, boala pilonidală şi mariscele hemoroidale, care nu mai pot fi tratate medicamentos, necesitând intervenții chirurgicale sau proceduri minim invazive.

Frica pacienților este de înțeles, deoarece zona anală este extrem de sensibilă și bogat inervată, dar tehnologia modernă a schimbat considerabil experiența operației. Intervențiile moderne păstrează anatomia naturală a anusului, fără răni mari deschise care să necesite pansamente zilnice chinuitoare şi sângerari abundente, scăzând considerabil durerea postoperatorie, începând de la intervențiile minim invazive pentru stadii incipiente, precum ligaturile hemoroidale şi până la cele mai complexe în care ne putem ajuta de laser.

Ligatura hemoroidală este o procedură care presupune aspirarea pachetului hemoroidal şi aplicarea unui inel de cauciuc la baza lui la care se adaugă şi fotocoagulare cu infrarosu. Intervenţia durează maxim 2 minute, nu presupune înţepături sau incizii, se pot efectua ambulator cu minim disconfort post procedural şi reluarea activitațiilor zilnice precoce.

Pentru stadiile mai avansate avem la dispoziţie tehnologia laser (LHP) care presupune introducerea unei fibre optice laser fină printr-o mini puncție de doar 2-3 mm, direct în interiorul hemoroidului. Energia laser aplicată controlat cauterizează și sigilează vasele de sânge care alimentează pachetul hemoroidal. Absența inciziilor în zona anală sensibilă elimină durerile severe asociate chirurgiei clasice. Procedura se realizează prin anestezie rahidiană sau bloc pudendal, oferind confort maxim pacientului pe durata intervenției. Nu se folosesc suturi strânse, eliminând senzația de corp străin și disconfortul la eliminarea scaunului.

O altă metodă chirurgicală este HAL-RAR. Se realizează prin introducerea în rect a uni anuscop special dotat cu o sondă Doppler. Aceasta reperează cu precizie milimetrică arterele care alimentează hemoroizii prin semnale acustice. Fiecare arteră identificată este legată cu un fir de sutură special, oprind fluxul de sânge către hemoroid. Dacă hemoroizii sunt ieșiți în exterior (prolabaţi), se realizează o cusătură în zig-zag pe mucoasa internă (proctopexie), ridicând și fixând țesutul înapoi în poziția sa anatomică. Toate ligaturile și cusăturile se realizează exclusiv în interiorul rectului, deasupra „liniei dințate”, o zonă complet lipsită de receptori de durere. Deoarece nu se îndepărtează țesut și nu există răni deschise, durerea postoperatorie este minimă sau absentă, fiind controlată cu analgezice ușoare. Procedura nu implică nicio incizie sau traumatism asupra mușchilor anali, eliminând riscul de incontinență fecală. Majoritatea pacienților își pot relua activitățile zilnice în 24-48 de ore de la intervenție.

Staplerul hemoroidal sau procedura Longo se realizează prin introducerea prin canalul anal a unui capsator circular special conceput, poziționându-l în interiorul rectului, deasupra hemoroizilor. Dispozitivul prinde și decupează o bandă circulară din mucoasa rectală care s-a alungit și a provocat prolabarea hemoroizilor. Concomitent cu decuparea mucoasei, stapplerul aplică o coroană circulară de microcapse de titan. Acestea unesc marginile rămase și întrerup arterele care alimentau hemoroizii. Prin această capsare circulară, hemoroizii prolabaţi sunt trași în sus și fixați înapoi în poziția lor anatomică normală, urmând să se atrofieze în săptămânile urmatoare. Toată procedura de tăiere și capsare se desfășoară la aproximativ 4-5 cm în interiorul rectului, deasupra „liniei dințate”, cum spuneam anterior, o zonă anatomică lipsită de receptori nervoși pentru durere. Deși recuperarea durează puțin mai mult decât la laser (LHP) sau HAL-RAR, pacientul își poate relua viața normală în 7-10 zile, mult mai repede decât cele 3-4 săptămâni necesare după o hemoroidectomie clasică.

Boala hemoroidală  poate necesita ligaturi, scleroterapie sau intervenții chirurgicale clasice sau cu laser, în vreme ce abcesele şi fistulele perianale, acele pungi cu puroi de la nivelul anusului, se tratează mai mult chirurgical”, a precizat medicul proctolog.

Ce schimbări în stilul de viață pot preveni afecțiunile anale

Prevenirea afecţiunilor anale se face prin ajustarea stilului de viață, mai spune medicul.

„Toţi oamenii, dar cu atât mai mult cei care au constipaţie cronică ar trebui să urmeze nişte reguli simple alimentare care presupun: consum zilnic de fibre, hidratare corectă, adică minim 2 litri de apă pe zi, evitarea alimentelor iritante (condimente iuți, alcool şi alimente ultra procesate). Totodată, e necesară limitarea timpului petrecut pe toaletă și evitarea scremutului, pentru cei care au constipaţie cronică. Lipsa activităţii fizice constante, statul mult pe scaun, dar şi efortul fizic intens sunt obiceiuri care favorizează patologia anală. În ceea ce priveşte genetica, în proctologie, stilul de viață și obiceiurile zilnice sunt mult mai importante decât predispoziția genetică în declanșarea bolii”, a conchis dr. Radu Lantoş.

Categorii: Exclusiv, Oameni fericiți, medici buni
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea