Cum recunoaștem somatizarea. Sfaturile psihologilor VIDEO

Somatizarea reprezintă transpunerea în corpul fizic a emoțiilor pe care le resimțim. Corpul începe să reacționeze în momentul în care o emoție puternică, de cele mai multe ori negativă, apare în viața noastră.

„Somatizarea reprezintă un proces când o emoție a noastră se manifestă în corpul fizic. Somatizarea poate fi fără un diagnostic clar, dar poate avea și un diagnostic clar”, susține CRISTINA STANA psiholog clinician, invitată în cadrul emisiunii „Doctor Medika”, prezentată de Simona Bălănescu.

Durerile de cap, problemele digestive sau senzația de sufocare pot fi semne ale somatizării. De asemenea, psihologii susțin că somatizarea poate să apară și atunci când, deși pare că dormim suficient, nu suntem odihniți cum trebuie.

„Pe de o parte avem durerea de cap, palpitațiile, senzația de sufocare. Durerile abdominale, probleme digestive. Dar cea mai întâlnită în cabinet este oboseala. Oamenii spun că dorm, dar nu se simt odihnit”, mai spune CRISTINA STANA psiholog clinician, invitată în cadrul emisiunii „Doctor Medika”, prezentată de Simona Bălănescu.

Categorii: Exclusiv, Video
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea