Alexandru Rafila: “Ultimele două luni ale anului vor fi critice”

Organizația Mondială a Sănătății se așteaptă ca odată cu venirea sezonului rece numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus să crească. Practic, specialiștii se așteaptă ca în curând să înceapă al doilea val al pandemiei.

Aceeași îngrijorare o arată și experții români. Alexandru Rafila, președinte al Societății Române de Microbiologie și reprezentantul României în Organizația Mondială a Sănătății, crede că în țara noastră cel mai probabil finalul de an va fi unul critic.

”Părerea mea este că dacă ne vom referi la valul doi, acest val, din ceea ce ştiu şi de la OMS, critice vor fi probabil ultimele două luni ale acestui an – noiembrie şi decembrie, când se estimează la nivelul regiunii europene o creştere importantă a numărului de cazuri. Şi odată cu venirea sezonului rece, cu desfăşurarea activităţilor mai mult în spaţii închise, mai puţin în spaţii deschise, există acest risc. Şi dacă populaţia nu va fi suficient de antrenată, ca să spun aşa, în respectarea acestor măsuri de distanţare, sigur că se poate ajunge şi la un al doilea val, dar în niciun caz nu putem discuta de ani de zile de evoluţie a acestor valuri pandemice. Mai degrabă s-ar putea să asistăm spre jumătatea anului viitor la începutul controlului acestei boli, numai dacă vom avea la dispoziţie un vaccin care să fie suficient de eficace încât să oprească transmiterea, mai ales la categoriile cu risc”, a declarat Alexandru Rafila la Digi 24.

Tags: , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes