Într-o declarație publică, Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, a precizat faptul că Centrul de Arși al Spitalului Floreasca a devenit unitate funcțională de arși, ca urmare a scandalurilor publice în care a fost implicată.
„În spaţiul public, în ultima perioadă, au existat numeroase presiuni pentru tratarea pacienţilor cu arsuri grave în România, am demarat atunci un control la toate unităţile din ţară şi în următoarele două săptămâni, estimez eu, vom modifica legislaţia astfel încât situaţia de la spitalul Floreasca să nu se mai repete sau să fie limitată cât se poate de mult (…) Centrul de Arşi de la Floreasca şi-a pierdut calitatea de centru şi devine unitate funcţională de arşi, adică va trata pacienţi cu arsuri într-o anumită limită de arsură şi de complexitatea cazului” susține Alexandru Rogobete.
În acest caz a fost deschisă și o anchetă penală aflată în lucru la Parchet. Cazul de la Floreasca a ieșit la iveală în vara acestui an, când Lavinia Vlad a fost internată cu arsuri pe 70% din suprafaţa corpului, în urma exploziei centralei de apartament din locuinţa sa. Fiind dusă la Spitalul Floreasca din Bucureşti, unde a stat 53 de zile, pacienta a fost infectată cu mai multe bacterii, în cele din urmă fiind transportată la un spital din Belgia.