Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, a făcut un apel public în privința raportării corecte a infecțiilor nosocomiale. Acesta a amintit că în timpul mandatului său s-au investit 2 miliarde de lei pentru prevenirea lor.
„Investițiile (…) vor schimba, nu peste noapte, dar vor schimba înfățișarea secțiilor de terapie intensivă a blocului operator, pentru că acolo este aglomerarea cea mai mare de infecții nosocomiale. Discutăm despre 116 spitale care au primit finanțare pentru aceste investiții. Indicatorul Comisiei Europene era de minim 25. Vorbim de aproape 2 miliarde de lei care s-au investit în reabilitarea blocului operator a secțiilor de terapie intensive, realizarea de camere cu presiune negativă, achiziția de echipamente de înaltă performanță și lista poate continua” a declarat fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobet.
Pe lângă investiții au fost inițiate și măsuri legislative care să încurajeze cadrele medicale să raporteze corect aceste infecții.
„ Și o spun cu responsabilitate, sunt subraportate și prea mult ascunse. Dacă este să vorbim despre zona de infecții nosocomiale, gradul de implementare al celor 116 spitale care au beneficiat de fonduri este de 70%, 77 din ele au deja proiectele implementate, deci putem considera că indicatorul Comisiei Europene a fost îndeplinit din acest punct de vedere” a mai spus Alexandru Rogobete.












