Astmul bronșic, semnele care trebuie să te trimită direct la medic

Astmul bronșic este una dintre cele mai frecvente afecțiuni cronice, care nu se vindecă, dar poate fi ținută sub control cu tratament. Aproximativ un milion de români suferă de astm, iar problemele căilor respiratorii au un impact major asupra calității vieții.

Tusea, în special pe timpul nopții, dar și apărută ca urmare a unui efort fizic ori a râsului intens, senzația de sufocare, cea de strângere a pieptului și, uneori, un șuierat în plămâni, sunt semnele care trebuie să-l trimită pe cel care le are direct la medicul pneumolog.

Simptomele apar din cauza unor factori declanșatori – alergeni, infecții respiratorii, vreme rece sau cu vânt. În cazul alergenilor, aceștia sunt diverși, tocmai de aceea sunt cazuri în care astmul poate să apară la o vârstă înaintată.

Prezentă la Medika TV, dr. Magdalena Ciobanu, medic primar pneumolog a dat exemplul unor cazuri devenite deja clasice în România de alergeni care au declanșat boala la vârste înaintate.

 “Vă dau un exemplu care deja devine clasic în România și anume alergia la fructele de mare. În Franța, de exemplu, ea este destul de frecventă, dar în România, până în urmă cu circa 15-20 de ani nu era cunoscută. Românii nu mâncau fructe de mare. Dar după Revoluție, dar mai ales după intrarea în Uniunea Europeană, au început să plece în Italia, în Spania, în Franța, unde se consumă foarte frecvent aceste alimente și atunci au constatat că sunt alergici la aceste fructe de mare Deci faptul că li s-a declanșat astmul la 60 de ani, de exemplu, s-a datorat contactului cu acel alergen la vârsta respectivă. Sau mai sunt unele medicamente împotriva hipertensiunii arteriale. Pacientul ia aceste medicamente, să zicem, la 70 de ani, e alergic și e posibil ca atunci, la acea vârstă, să se declanșeze astmul. Deci vârsta, în cazul sensibilității la anumiți alergeni, la care se declanșează boala e strâns legată de momentul în care pacientul ia contact cu alergenul respectiv”, a explicat dr. Magdalena Ciobanu.

Medicul a explicat și cât de important este ca, odată pus diagnosticul, tratamentul să fie urmat cu strictețe, în mod constant.

Astmul nu se vindecă, dar se tratează. Când îi spunem pacientului că vrem să ținem astmul sub control înseamnă că putem face în așa fel încât ca un om cu această boală să aibă o viață absolut normală, să poată face orice își dorește. Însă trebuie să îndeplinească o condiție: trebuie ca în fiecare zi, o dată sau de două ori, în funcție de tratament, să își administreze sprayul. Nu o pastilă, nu injecții, ci un puf dintr-un spray. Un tratament ușor de utilizat și de urmat.

Problema e că mulți pacienți, după ce își administrează câteva zile tratamentul, văd că se simt bine, că nu mai întâmpină probleme, iar atunci întrerup administrarea acestui spray. Așa se ajunge că aibă crize, să apară din nou senzația de sufocare, să aibă o senzație iminentă de moarte. Pacienții trebuie să înțeleagă faptul că în absența acestui tratament boala se agravează și evoluția duce spre mai multe exacerbări”,  a mai spus la Medika TV medicul primar pneumolog Magdalena Ciobanu.

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes