Autoritățile europene au aprobat utilizarea vaccinului Johnson&Johnson ca doză booster

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunțat că vaccinul împotriva COVID-19 al companiei Johnson&Johnson poate fi utilizat ca doză booster pentru persoanele cu vârste de peste 18 ani. Pentru a fi administrat ca doză de rapel, trebuie să fi trecut cel puțin două luni de la administrarea primei doze.

„Recomandarea vine în urma datelor medicale care arată că o doză booster a vaccinului anti-COVID-19 Janssen, administrată la cel puţin două luni după prima doză inoculată la persoane adulte, a determinat o creştere a nivelului anticorpilor împotriva SARS-CoV-2.

Riscul de tromboză în asociere cu o trombocitopenie (STT) sau cu alte efecte indezirabile foarte rare după doza booster nu este deocamdată cunoscut şi face obiectul unei monitorizări atente”, a anunţat EMA într-un comunicat.

De asemenea, reprezentanții EMA au ajuns la concluzia că vaccinul Johnson&Johnson poate fi administrat ca doză booster și după cele două doze ale unuia dintre vaccinurile cu ARN mesager autorizate în Uniunea Europeană, Pfizer şi Moderna.

Acesta este cel de-al treilea vaccin împotriva COVID-19, după Pfizer şi Moderna, care va putea fi utilizat ca doză „booster” în Uniunea Europeană la persoane adulte.

Categorii: Actualitate
Tags: , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea

Cea mai eficientă metodă de diagnostic a osteoporozei VIDEO

Un examen medical, similar computerului tomograf, poate spune totul despre sănătatea oaselor femeilor. Procedura este utilizată pentru diagnosticarea osteoporozei.   „Diagnosticul de aur reprezintă această investigație denumită DEXA. Este un…