Bilanțul zilei. Cifre încurajatoare pe toată linia: 265 de noi îmbolnăviri, 73 de decese (din care 32 în ultimele 24 de ore)

Autoritățile de la București anunță, sâ,bătă la prânz, că numărul de noi infectări cu SARS-CoV-2 continuă să scadă. Ultimele 24 de ore aduc 265 de cazuri noi ca urmare a realizării unui număr de 28 993 de teste (antigenice rapide și RT-PCR).

Tot în ultimele 24 de ore au fost raportate 24 de decese, însă 41 dintre ele provin din perioade anterioare. Acestea au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate. Astfel 1 dintre decese s-a produs în luna august a anului 2020, 1 în septembrie 2020, 3 în octombrie 2020, 15 în noiembrie 2020, 5 în decembrie 2020, 3 în luna ianuarie 2021, 4 în februarie 2021, 7 în luna martie 2021 și 2 în luna aprilie a acestui an.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 2.435. Dintre acestea, 452 sunt internate la ATI.  

Pe teritoriul României, 6.976 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 2.772 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 33.866 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 82 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 536 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.224 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Polițiștii și jandarmii au aplicat, vineri, 910 sancțiuni contravenționale, în valoare de 175.600 de lei. Oamenii legii au întocmit și 3 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Tags:

Ți-ar putea plăcea

De interes