Bolile din cauza cărora ne doare spatele. Medic: Patologia coloanei este de multe ori cronică

Durerile de spate sunt prezente la orice vârstă, iar netratate corespunzător se pot croniciza. Singura modalitate de a scăpa de ele rămâne intervenția chirurgicală.

Pentru a scăpa mai repede de durerile chinuitoare de spate, un consult medical ne poate scăpa de eventualele complicații.

„Suferința de coloană este o suferință cronică. Pacienții încearcă tot felul de metode și terapii pentru a nu ajunge la medic, așa că întârzie un consultul. Durerea cronică devine de multe ori o boală”  susține dr. Robert Clement,  medic neurochirurg Ponderas Academic Hospital, parte a Rețelei de Sănătate Regina Maria.

Atunci când durerile s-au cronicizat, acestea sunt provocate de boli specifice coloanei vertebrale precum hernia de disc sau sciatica.

„Cele mai frecvente probleme ale spatelui sunt hernia de disc, sciatica. Sunt cu siguranță cele mai frecvente afecțiuni cu care ne confruntăm noi, și cred că și medicii generaliști. Este o patologie care apar la orice vârstă, dar luând în considerare uzura discurilor vertebrale să zicem că undeva la 40,50 de ani este vârful” mai spune dr. Robert Clement,  medic neurochirurg Ponderas Academic Hospital, parte a Rețelei de Sănătate Regina Maria.

Totodată, problemele apărute la coloana vertebrală pot fi generate și de anumite disfuncții hormonale. Acestea sunt întâlnite mai ales la femeile aflate în perioada menopauzei.

„Apoi apar patologiile specifice anumitor vârste cum sunt fracturile vertebrale, apărute în deosebi la pacienții osteoporotici. Osteoporoza este o condiție fiziopatologică normală, după menopauză, în cazul femeilor. Unele necesită tratament chirurgical, altele mai puțin dar mereu este nevoie de un aviz specializa” a mai spus dr. Robert Clement,  medic neurochirurg Ponderas Academic Hospital, parte a Rețelei de Sănătate Regina Maria.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes