Bugetul Sănătății după rectificare. Rogobete: „Suplimentare semnificativă”

Într-o declarație publică, Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, a precizat că în urma retificării bugetare, domeniul sanitar va beneficia de o suplimentare „semnificativă”. Astfel, oficialul a dat asigurări că vor fi acoperite cheltuielile, în trimestrul IV,  pentru programele naționale de sănătate, acțiunile prioritate și alte activități ale Ministerului Sănătății.

„ La rectificare – și vin de la o astfel de ședință – bugetul Sănătății se suplimentează pentru trimestrul patru semnificativ, astfel încât să putem acoperi cheltuielile pentru programe, pentru acțiuni prioritare, pentru alte activități curente ale Ministerului Sănătății și ale Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Discuția pe care am avut-o cu domnul premier, care a fost foarte deschis, nu pot să nu recunosc acest lucru, a fost una simplă. I-am spus din start: în Sănătate nu se pot tăia bugete, însă, dacă rămânem cu același buget, putem în interiorul sistemului să reorganizăm lucrurile astfel încât cheltuielile să devină mai eficiente iar serviciile până la urmă să devină mai eficiente” a precizat Alexandru Rogobete, potrivit Agerpres.

Potrivit aceleiași surse, ministrul Sănătății a precizat și faptul că multe dintre spitalele mici transferă pacienții către unitățile medicale din marile orașe „nejustificat”.

„ Acest transfer, se vede pe cifre, se întâmplă de obicei începând de vineri seară până duminică seară, se întâmplă în zilele de sărbătoare, se întâmplă noaptea de obicei. Este inadmisibil ca un pacient care se prezintă într-un spital municipal sau orășenesc, unde poate fi rezolvat din punct de vedere medical, să fie transferat în următoarele 30 de minute către un spital județean de urgență sau către un spital universitar sau către un institut. De ce se întâmplă asta? Pentru că noi plătim pe toată lumea la fel, indiferent cât se muncește. Este o realitate” a mai spus Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății.

Categorii: Exclusiv
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea