Campanie de vaccinare în mai multe județe din țară, cu sprijinul Crucii Roșii Române

Echipe formate din reprezentanți din 8 filiale ale Crucii Roșii Române și ai Direcțiilor Județene de Sănătate Publică sunt prezente în comunități din Arad, Brașov, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Iași, Sălaj și Timiș, zone unde ratele de vaccinare sunt scăzute.

Această acțiune face parte din campania de informare și vaccinare ROR (rujeolă-oreion-rubeolă) derulată de Crucea Roșie Română împreună cu Institutul Național de Sănătate Publică.

„Informăm și vaccinăm. În această ordine. Obiectivul nostru este simplu: să fim cât mai aproape de oameni cu informații corecte, ușor de înțeles și să contribuim la combaterea dezinformării și a miturilor despre vaccinare. Doar astfel putem ajuta părinții și comunitățile să ia decizii informate și să înțeleagă impactul real al bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare”, explică Raluca Buzea, Manager Programe de Sănătate în Crucea Roșie Română.

Vaccinarea se realizează atât în cabinetele medicilor de familie implicați în campanie, cât și prin intermediul ambulanțelor și caravanelor medicale ale Crucii Roșii Române, special mobilizate pentru această acțiune.

În ultimii doi ani, rata imunizării a ajuns la minime istorice pentru unele vaccinuri esențiale incluse în Calendarul Național, generând riscuri de epidemii. Spre exemplu, acoperirea cu prima doză de vaccin ROR a

Categorii: Exclusiv
Tags: ,
Ți-ar putea plăcea

Cauze care provoacă apariția trombofiliei VIDEO

Formarea trombilor sau a cheagurilor în vasele de sânge poartă numele de trombofilie. Această condiție medicală apare din cauza mai multor factori, cei mai importanți fiind cei genetici. „Trombofilia nu…