Zece cazuri de varicelă la adulți și unul la copil au fost diagnosticate de medicii Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. dr. Matei Balș” din București.
Într-o reacție pentru News.ro, prof. dr. Adrian Streinu Cercel susține că este un număr semnificativ, în contextul în care nu este sezon de varicelă.
Cazurile sunt puse însă pe seama interesului tot mai scăzut pentru vaccinare. Fie că este vorba despre vaccinurile din schema de vaccinare, fie de cele care nu sunt cuprinse în schemă.
„Din fericire, este un singur caz internat la copii, dar peste week nd au plecat zece cazuri de adulţi cu varicelă ceea ce reprezintă un număr foarte mare de pacienţi, cu atât mai mult cu cât se ştie că varicela la adult poate să însemne forme severe, uneori chiar şi retard.
De ce spun asta pentru că în momentul de faţă există vaccin împotriva varicelei şi acest vaccin poate fi procurat şi administrat. De ce este bine să ne vaccinăm antivaricelos? Pentru că o persoană adultă care dezvoltă o boală imunodeprimantă, neoplasm, diabet, poate să facă Zona Zoster. Iar după Zona poate să rămână cu o durere neuropată luni de zile, chiar ani de zile, care este invalidantă” susține prof. dr. Adrian Streinu-Cercel.
Medicul susține că este surprinzător faptul că apar atât de multe cazuri de varicelă în această perioadă.
„aricela încă respectă sezonalitatea într-o oarecare măsură, este surprinzător să avem atâta varicelă acum, în contextul în care vremea s-a încălzit, nu era treaba virusului varicelo-zosterian să circule, dar iată că natura îşi spune cuvântul şi în afara aşteptărilor noastre natura face ce ştie ea să facă” susține dr. Adrian Streinu Cercel.












