Ce este „Stagiatura”, modalitatea prin care absolvenții de Medicină pot profesa fără Rezidențiat

Anual peste 10,000 de absolvenți de Medicină termină studiile de licență anual. Doar 40% dintre ei reușesc să intre, mai departe, la Rezidențiat. Tocmai de aceea pentru a veni în sprijinul celor fără locuri la Rezidențiat, Ministerul Sănătății vrea să legifereze „Stagiatura”.

„Stagiatura” este dreptul la liberă practică pe care Ministerul Sănătății îl conferă absolvenților de Medicină care nu au intrat la Rezidențiat. Singura obligație este ca în viitor aceștia să urmeze cursurile unui masterat de doi ani.

Astfel, medicul devine generalist cu o competență pe o anumită nișă, dar nu specialist.

„Cel mai probabil că va fi redenumit acest termen dar nu denumirea reformei sau denumirea modulului contează ci gândirea din spate de fapt. Aș vrea să vă explic cum se întâmplă și în alte țări din Uniunea Europeană, de exemplu în Spania și nu doar în Spania.

În momentul de față absolvenții la medicină generală ca să poată practica activitate medicală sunt obligați să dea examenul de Rezidențiat, să intre în Rezidențiat, din Rezidențiat, după x ani, în funcție de specialitate devin medici specialiști după care medici primari. Este singura formă în care dipoma de licență pe care scrie medic doctor să poată fi valorificată.

Este absurd ca pe o diplomă pe care scrie medic, doctor absolventul cu diploma respectivă să nu poată să facă absolut nimic” susține Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, într-un interviu pentru Cotidianul.ro.

Categorii: Știri
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea