CE PREVEDE LEGEA CARANTINEI. Aceasta va intra în vigoare săptămâna viitoare

Legea care oferă autorităților și medicilor pârghiile necesare pentru a lua măsuri în cazul unor epidemiei, inclusiv în cazul celei de COVID-19, a fost adoptată de Parlament.

Textul inițial a suferit numeroase modificări, fiind votată de aleși târziu în noapte.

Printre principalele prevederi ale legii se numără acela privind instituirea carantinei, care se poate face pe baza informațiilor științifice și a definiției de caz, fie la domiciliul persoanei, fie într-un spațiu desemnat de autorități. Carantina se pate institui în cazul persoanelor suspecte de a fi infectate, purtătoare ale unui agent înalt patogen, care vin dintr-o zonă cu risc epidemiologic sau care au avut contact direct cu o persoană confirmată cu o boală contagioasă. A fost, în schimb, eliminată prevederea privind carantina bunurilor unei persoane. Carantina și izolarea pot fi dispuse doar pe perioada de incubație a unei boli.

Izolarea vizează persoanele bolnave, care au simprome, dar și pe cele purtătoare ale agentului înalt patogen. În cazul în care izolarea e la spital, pacientul rămâne internat 48 de ore, după care medicul decide ce se întâmplă mai departe. Măsurile pot fi contestate în instanță.

În afara definițiilor pe care le stabilește legea, aceasta are și prevederi legate de detașările medicilor, dar și de situația copiilor care au părinții sau tutorii în izolare sau carantină.

Raportul adoptat în Senat, cu amendamentele aprobate, poate fi consultat aici.

Legea carantinei va intra în vigoare în termen de 5 zile de la data promulgării.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes